O viaţă avem şi pe aia ne-o cheltuim. Măcar să fim fericiţi

Autor: Alexandru Banu 07 feb. 2018 Știri auto

Noi când eram copii aveam numai NFS, Fifa şi avioane-n cap. Copiii de acum au la fel. Mai mult pe telefon decât pe calculator (a propos, puteţi să vă daţi în NFS pe smartphone cu noul M5 până în 9 februarie). Jocurile arată însă mult mai bine astăzi, au nevoie de procesoare cu nuclee câte n-au visat oamenii de ştiinţă, de plăci video cu giga întregi de RAM şi de monitoare 16/9 cât peretele.

Experienţa de gaming a evoluat atât de mult că unii şi-au consacrat câte o camera din apartament pentru distracţia asta. Pentru noi, ăştia cu maşinile, să joci un NFS în spaţiul tău inviolabil şi să te simţi ca pe circuit, e visul suprem la orice vârstă. Faci investiţii într-un desktop cu 7 ventilatoare, îţi iei tastaturi SF, controllere cu fir că alea sunt pentru profesionişti, difuzoare ca să se audă până la scara vecină şi, aşa cum spuneam, un ecran care n-are loc în casă. Am auzit că şi proiectoarele HD sunt o soluţie dacă vreţi să vă jucaţi pe peretele Ateneului.  

Acum, că ziceam de controller, simulatoarele racing sunt foarte scumpe. Alea monolit. Dar poţi să-ţi construieşti bucată cu bucată unul. Să-ţi iei un scaun, volan şi pedale. Pe cele mai bune. Care or fi ele, nu ştim dar vă recomandăm site-ul Go4it.ro (băieţii ştiu de ce).

Ştim însă că Thrustmasters vine acum cu o idee genială în completarea kit-ului de racer adevărat. Acum poţi să-ţi pui o frână de mână care are în joc fix efectul unei frâne hidraulice pe un circuit viu, într-o maşinp vie. Şi feedback-ul e acelaşi. Frâna e progresivă, aşa că în funcţie de cât de tare şi mult tragi, efectul va fi transferat pe măsură în joc. Pe lângă această funcţie de frână de mână, maneta pe care o vedeţi poate fi folosită şi ca transmisie secvenţială. Singurul păcat al ei e că poate fi folosită numai cu PC-ul. Nu poate fi conectată la Playstation sau Xbox. Costă 270 de dolari şi preţul mare are o explicaţie. În afară de inovaţie, este 1:1 dimensionată după modulele de frână reale, folosite în raliuri. Materialele sunt, la fel, similare. Hai cu frâna şi cu 360-urile alea legato!

Maşina pe care ţi-ai dorit mereu s-o conduci în NFS şi acum poţi. Direct pe smartphone

Autor Alexandru Banu

 

 

 

 

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide